Cruzime

Am auzit aseara o poveste: mama, doua gemene de cinci ani, doi bunici (tata disparut), bunica creste copilele, mama munceste si le viziteaza seara, bunicul (mi-l imaginez stand in fotoliu cu ziarul in mana) se imbolnaveste, pleaca la spital, una dintre gemene se roaga in fata unei cruciulite cu o seara innainte ca bunicul sa moara " Te rog, Doamne, sa vina bunicu` acasa sanatos", bunica tace, mama tace, bunica are o durere surda cuibarita undeva in spatele fruntii (e o femeie dura, nu poate sa planga), nimeni nu spune nimic doar fetele nu stiu ce inseamna "moarte", bunica umbla pe strazi dezorientata, surda, muta si pregateste o pomana, bunicul nu se mai intoarce acasa - fetele nu trebuie sa vada asa ceva, bunicul merge direct in groapa.

...Prima mea amintire despre moarte... o pasare cazuta pe jos, un miros de pamant, eu (miloasa ca intotdeauna) plangand-o " N-are cine sa o ingroape, saraca..."

Cand am inceput sa port pe brate sobolanii morti pe care-i gaseam in spatele cofetariei, mama m-a bruscat asa de tare incat mi-am dat seama ca moartea nu-i chiar atat de importanta.