malalbastru

2011-01-17T20:36:00.000+02:00

she avoids surprises

2010-08-12T15:57:00.004+03:00

marea, vrajitoarea

2010-07-10T22:01:00.000+03:00

axiomele nefericirii

2010-07-07T16:13:00.005+03:00

- sa alungi fericirea cat de mult pentru ca ea este preludiul nefericirii
- sa te tii numai de ideile tale ca si cum ar fii singurele pentru ca tot restul ti-e strain
- sa-ti partajezi sufletul dupa un algoritm necunoscut, dar sigur
- sa aduni obiecte in jurul tau fiindca ele nu-ti vor rezerva surprize
- sa uiti de toate cele enumerate mai sus, sa actionezi impotriva lor pentru a le reconfirma mai apoi

eu, geamuri si oglinzi

2010-07-02T14:23:00.004+03:00

geamuri si oglinzi

2010-07-01T14:37:00.001+03:00

Sa nu i se mai reproseze Creatorului propria noastra slutenie! Sa nu i se mai reproseze Creatorului faptul ca fugarim himere prin univers! Intr-un colt de lume, chiar in mijlocul ei, a ramas un cuier in care El a atarnat o haina gata oricand sa ne imbrace, o oglinda si un geam. Am trecut de atatea ori pe acolo incat intamplarile din vietile noastre parca nu mai au nicio noima. Aproape ca am desfiintat acel colt, socotindu-l fara rost. Nu l-am mai vazut. In locul lui, bratele monstruase ale imaginatiei noastre s-au apucat sa stranga obiecte, sa colectioneze lucruri de lucruri, zi de zi pana cand coltul din mijlocul lumii a fost perfect acoperit de hazard.

dimineata cu imagini

2010-05-31T20:40:00.002+03:00

jam session

2010-05-21T22:47:00.008+03:00

Ascult muzica si de toate felurile in ultima vreme. Sunetul devine foarte suplu cand il lasi sa-si urmeze cursul si e vizibil, apare in intersectii, are culoare, ii poti pipai textura, se intinde cu degetele, se improvizeaza... cauta sa-si gaseasca fagasul.

Nu stiu inca nici ce legatura are ce zic acum cu ce-am spus mai-nainte, mi-e cert ca am fost dresati sa ne ferim mereu de cate ceva. Nu vorbi, nu te intoarce din drum, nu visa, nu intreba, nu, nu privi direct, nu, nu si tot asa si tot asa...

Mai conteaza sa nu ce? Castelul asta are mereu o camera secreta, asa-i povestea,na. Cand aflii de ea, gaura cheii devine castelul. Apoi teama ca ai putea fi prins si esti prins... Sunetul asta foarte suplu se ascute... Uita-te la mine cum ma uit unde vreau... e jam session, am alibi... grozavie, grozavenie... un soi de neliniste in care simturile sunt ascutite.

toti oamenii mari au fost candva copii. (dar putini dintre ei isi mai aduc aminte)

2010-05-01T09:44:00.009+03:00

- Maria Ta... peste cine domnesti?
- Peste tot, raspunse regele cu toata dezinvoltura.
- Peste tot?
Regele facu un semn usor si ii arata planeta lui, celelalte planete si stelele.
- Peste toate astea? zise micul print.
- Peste toate astea!raspunse regele.
Caci nu era doar un monarh absolut, ci si un monarh universal.
- Si stelele te asculta?
- De buna seama ma asculta. Numaidecat ma asculta. Caci nu ingadui nesupunerea.

locuri de joaca

2010-04-29T22:30:00.003+03:00

Uitam cateodata despre noi cat de multa nevoie avem de joaca. Cat despre copii, am observat ca locurile lor preferate de joaca sunt cele cu alti copii. Un truism e un truism, dar tocmai truismul asta face ca locurile de joaca sa fie doar proprietatea acelora pentru care gaura prin care privesc viata nu s-a obturat inca.

dreamers, light on the path

2010-04-27T18:26:00.065+03:00

http://kollectivdreams.wordpress.com/

paradisul din imagini

2010-04-19T01:20:00.014+03:00

Gold Diggers of 1935 - "Lullaby of Broadway", Busby Berkeley
Early American Avant-Garde

Nu ma mai pot uita de cativa ani la filme. Ma plictisesc groaznic si ma irita. Si totusi nu toate filmele. Filmele si-au uitat ceva esential... inceputurile, momentele in care cautau imaginea printre imagini. Multe ore de incercari, joaca si idei care-ti vin peste noapte, probabil, cum ar fi niste sine pe care sa se deplaseze aparatul de filmat, cum sa filmezi de sus, cum sa filmezi de jos, cum sa filmezi altfel, pana cand din toata joaca asta iese ceva intamplator care te lasa cu gura cascata... paradisul care se afla in fiecare detaliu, mai aproape sau mai departe, nu se stie.

"mila ne face puternici"

2010-04-08T07:50:00.013+03:00

N-are rost sa mai vorbesc despre persoana publica care s-a muncit pentru elucubratia "mila ne face puternici" ca doar e publica. Oricum, monstrozitatea face parte din seria "arbeit macht frei" si oricum, daca mila ne-ar face asa puternici ar fi doar ca sa ne amintim cat suntem de mici, de slabi si de inconsistenti incercand sa atingem ceea ce unii ne dorim sincer, iar altii doar asa imitand, fiindca se cade, o mila fara de mila.

Se facea ca in Piata Universitatii trona o mare cladire alaturi de Inter in care era cioplit chiar chipul meu. Aceasta cladire importanta adapostea toti orfanii din oras. Ca un spectator ce eram, priveam cu gura cascata acea enormitate care ma reprezenta (gandindu-ma cui si la ce foloseste ea) cand un muritor de rand din multimea ce se adunase a spus cu siguranta cu care doar meseriasul, taximetristul si vanzatorul din piata o au: " Bine c-au ridicat-o ca s-o dea jos". Slava Domnului, imi zic siderata. Slava Domnului ca or s-o dea jos!

Nu mi-a dat pace ce am auzit si iata ca m-a muncit si pe mine... A fost unul dintre acele vise care te face sa razi cu pofta cand ti-l amintesti... M-a amuzat cel mai mult faptul ca in vis am putut proba ceea ce am auzit spus cu atata charisma, ca imaginatia mea a dus vorbele pana la ultima consecinta si ca visul meu m-a luat peste picior. Pana la urma grandomania sta pitita intr-un colt din mine in timp ce ma lupt cu tot ce inseamna ea. Iar mila asta ma defineste?

Revin. Ce anume ne face sa simtim cu adevarat compasiunea? Caci daca mila ne-ar face puternici, iubirea ne-ar face slabi dar macar asta ne-mplineste.

de primavara

2010-04-07T18:50:00.012+03:00

-Cum te cheama? Soarbe-zama? Cum iti zice? Pitulice? Bre, da` multe nume mai ai...
-Bre, da. Si ce-i cu asta?
-Nimic... Vroiam sa stiu doar cum te cheama.
-Mie-mi zice mama Ciresel, Dudut.
-Nu ca ma intereseaza, dar de ce iti spune asa?
-Da ce eu stiu?
-Ce sa-i faci...
-Aia cu cozonacii cum era?
-Ce sa faci? Cozonaci.
-Pentru cine?
-Pentru mine.

lumea pe dinauntru si pe dinafara

2010-03-03T01:43:00.002+02:00

are they a-changin`?

2010-02-07T14:38:00.027+02:00

Vorbeam de curand cu un prieten pe care-l apreciez pentru stilul lui modest de a fi. Ma induiosaza cum se daruieste oamenilor cu durere si dragoste fara sa le ceara nimic in schimb si-mi trece prin minte dialogul dintre cuviosul Paisie si un reporter:

- Parinte, spune-ti-ne ceva.
- Ce sa va spun?
- Ce va spune inima...
- Ceea ce-mi spune inima este sa iau cutitul, sa o tai bucatele, sa o impart lumii si apoi sa mor.

Si vorbeam cu el tot despre oameni si despre faptul ca ii vad asa inconsecventi si derutati, iar el gasind mereu o vorba buna despre oameni mi-a zis " ce sa-i faci, oamenii sunt schimbatori... ne schimbam noi de la o ora la alta..."

Dragul de el, iubind omul pana la capat cu tot cu inconsegventa si defecte... El cu inima, iar eu cu mintea ma-ntrebam daca asta se numeste schimbare si la ce i-ar folosi omului sa fie sucit si schimbator.

Si am facut un rezumat cu privire la ce stiu deja despre schimbare si despre om.

1. evolutia, cresterea si descresterea oricarui individ sau grup sau forma de organizare umana("e") poate fi redata printr-o functie cu 2 axe: axa timpului ("t") si contextul/mediul in care se evolueaza ("c"). "e" presupune mecanisme ("m") care asigura reusita in timp fata de context.

2. orice crestere in timp e urmata de platou - momentul in care mecanismele construite de individ/grup intampina cu succes cerintele contextului, starea neschimbarii in timp, numit "stabilitate", starea de bine.

3. "e" presupune ca in platou va exista un moment in care contextul se modifica in timp - aici apare nevoia de schimbare, momentul in care, daca se schimba din interior, omul-ca-o-corabie se si relanseaza fiindca intelege ca altfel coarbia lui se scufunda incet si sigur, lemnul din el va crapa...

Poti sa devii constient de nevoia schimbarii in mod spontan, dar schimbarea inseamna efort si mai inseamna a-ti infrange teama de necunoscut prin intelegere: unde suntem, ce s-a schimbat intre timp, unde vrem sa ajungem si ce trebuie sa schimbam in noi pentru a ajunge acolo.

Oamenii sunt inconsegventi fiindca isi pierd reperele intr-un nou context si arata ca niste vapoare fara carma navigand haotic... fie nu si-au construit o corabie sau macar o pluta, fie au cazut in apa si nu stiu sa inoate... Si oamenii numesc "schimbare" starea lor de insecuritate sau insatisfactie, momentul in care sunt in deriva... schimbarea contextului...

Cand Bob Dylan a lansat The Times They Are a-Changin', a avut loc un dialog intre el si Toni Glover:

- What is this shit, man?
- Well, you know, it seems to be what the people like to hear.

foarte ianuarie

2010-01-22T09:48:00.004+02:00

http://www.oldielyrics.com/lyrics/nico/winter_song.html
imi inspira cel mai bine

cum traiesc eu "animalul inimii". ganduri pentru maine dimineata

2010-01-19T09:41:00.015+02:00

M-am gandit de multe ori ca nu e nicio diferenta intre felul in care cineva isi scrie cartile si felul in care ne traim si ne scriem viata, ca judecata cu "desigur" nu e deloc "desigur" pentru mine fiindca ma mira mereu discrepantele si nu poate fi "desigur" ci o intrebare asa ca ii invidiez pe cei care pot spune "desigur", "desgur" nu mi-e accesibil. Spre exemplu, desigur, conteaza cum e scrisa... Desigur? Chiar conteaza cum e scrisa? Nu, zau? Poate conteaza asta cand ne busesc faptele si atunci "desigur" e fortat.

Si pe urma, ma mai mir de cum se imparte viata intre sclipiri de sens si decalaje, franturi fara inteles, cum te poti simti strain in viata ta si pe urma sa o ai toata la cheremul tau pentru un timp sau ceva care seamana cu un timp si pe urma sa o pierzi, sa o ratacesti, sa ti-o cauti prin buzunare si peste tot ca in dimineata asta cand aproape ca mi-am inghitit mainile.

Asadar, cum se scrie animalul inimii fiecaruia sau al meu? Poate totusi e o muzica, dar nu conteaza. Cert e ca are uneori propozitii scurte, fraze intortocheate alteori si devine muzica brusc, se sfasaie ca un disc de vinil zgariat, incepe din nou sa vorbeasca, uita totul pentru cateva fractiuni de secunda, se repeta enervant, plange, rosteste cuvinte fara inteles, foloseste semne si se stramba, sugereaza de teama sa nu fie prins, mutilat, linsat, se leneveste si doarme sugerand prostia, se ridica si musca, zgarie, unelteste, se scuza, acuza, e pasional, patetric, jalnic, plin de cruzime, se dedubleaza devenind intelept, rupe inima care-l adaposteste in doua parti (important! ele trebuie sa fie egale, neaparat egale). Da ce? Parca nu putem sa dam cu bomba atomica? Ce? Cine? Eu! Desigur...

N-am citit inca "Animalul inimii" al Hertei Muler. Sunt de-abia la "Inca de pe atunci vulpea era vanatorul", dar o s-o citesc. Trebuie sa ne obosim animalele inimii pana ele cad late. Dupa aia poate se face liniste si mai ascultam si altceva...

atypical. bossa nova christmas...

2009-12-25T17:22:00.003+02:00

...cuiburi de pasari din miezul padurii, pomi bicefali cu aroma bizara.
Asa arata o seara de Craciun atipica.

sensación de que ya se ha visto

2009-12-20T16:30:00.048+02:00

...el caballero de la triste figura.

de ce s-a sinucis Ivan?

2009-12-19T20:04:00.016+02:00

Ivan - prietenul meu. Ivan avea o varsta incerta. Era adult. Varstele se numara, cred, pana la 20 de ani... Eram prieteni si ne plimbam pe malul marii in vacantele mele. Eu eram doar un copil, iar el imi spunea bancuri. Radeam si eram fericita ori de cate ori ma intalneam cu el.

Cand am implinit 20 de ani, imi doream ca viata sa mi se opreasca. Fara violenta, gandind ca este tot ce voi afla vreodata, ca este totul. Apoi am aflat ca Ivan, prietenul meu drag din copilarie, cel mai nostim om pe care l-am cunoscut, s-a sinucis.

Intr-o dimineata, de curand, radeam in somn. "Toate astea sunt ca o palma alba pe obrazul meu", imi spuneam. "Cine stie de ce s-a sinucis Ivan?!" Ma trezesc cu un sentiment de panica. "Cine ne fura vietile? Parca s-a aruncat... De ce s-a sinucis Ivan?!"

un malalbastru in cele mai frumoase video-clipite

2009-12-13T15:51:00.010+02:00

Lhasa de Sela
The Living Road
Con toda palabra

Nu & Apa Neagra
Omag
Seara

decemvrie

2009-12-08T11:40:00.009+02:00

gandurile sunt prizonierii oamenilor

2009-12-02T16:00:00.022+02:00

automagically

2009-11-11T08:31:00.014+02:00

Poate nu-mi mai aduc aminte cand m-am abonat pentru a primi scrierile poetului de pe net, dar imi aduc aminte cu peeecizie ca m-am dezabonat. Este adevarat ca m-am agatat de o scuza puerila ca si cum m-asi fi simtit vinovata sa-i fac o asemenea chestie poetului... In fond, orice poet are nevoie de public pentru a exista, iar eu am toata compasiunea. In plus, imi place sa citesc poezie.

Ca am primit pentru a doua oara acelasi text (cel cu "mana mea ca o vipera", "sanul tau" si asternutul sau cearsafurile zapacite de somn sau asa ceva) mi-a fost suficient pentru a avea curajul sa spun "gata! asta e: am toate motivele sa o fac" si am apasat pe butonul dezabonarii...

Dar... nici vorba... si nu mica-mi fu mirarea sa primesc un nou mail... Laitmotivul este femeia si moartea, fetele si mortii, tu si eu pe moarte... tu femeie, eu barbat... iar de data asta "consumatia costa", zice. Adica "ai facut-o, o platesti". Adica... nu stiu cand am facut-o, dar daca am facut-o, o platesc.

"- Fetelor, urlă el (mortul din chiria poetului),
cu ochiul de copil prin vizor,
în posteritate intră doar clienţii localului şi consumaţia costă"

De data asta, poetul mi se adreseaza cu un post scriptum. Este pentru prima data cand fac parte din real, orice ar insemna realul pentru el ...

"- Dintr-o eroare tehnica, unii dintre corespondentii mei au primit de doua ori acest text.
Imi cer scuze pentru orice neplaceri create.", zice.

Eu primisem alt text de doua ori... Si oricum, daca cineva primise de doua ori un text pe care il trimite acum, asta inseamna ca acum acel cineva primeste de 3 ori acelasi text, altcineva primeste a doua oara acelasi text (cei care au primit doar o singura data) si cei cum sunt eu, il primesc pentru prima data...

Dar poetul nu se incurca cu o logica lineara. Dorintele de poet care crede ca i se va face rau fara cititori au schimbat totul atat de dramatic incat eu, fara sa stiu cum am ajuns intr-o asemenea dimensiune a virtualului, asist un proces in care erorile tehnice sunt in mod magic generate automat.

Sau poate poetul nu este atat de irational si gandeste ca singurul motiv pentru care un cititor se dezaboneaza este ca un corespondent a primit acelasi text de doua ori - chestie de care se simte vinovat.

Si atunci actioneaza ca dealer-ul de la Vodafone care mi-a incarcat factura intr-o luna tot "automagically" pe motiv ca am stat de vorba cu el, gandindu-ma daca sa cumpar, sau nu serviciile de internet mobil (evident ca in luna urmatoare am primit banii pe care mi i-au oprit fiindca "automagically" am sunat la helpdesk sa-i trag de maneca):

- Alo, alo... doamna Anca?

- Pe cine cautati?

- Nu va cheama si Anca?

- Ba da...

- Atunci am o oferta pentru dumneavoastra.

- Aha... si care-i ideea? Ce sa intampla daca nu raspund la acest nume?

- Paai... este numele dvs?! Stiti, trebuie sa ne luam masuri de precautie, oferta se adreseaza doar abonatilor...

Asa ca " Aliluia!", liberul arbitru a incetat sa mai existe. Poetii si dealer-ii paralingvistici, obsedati de metalimbaj, fac din lume metadomeniul intamplarilor neobisnuite, automagice... o noua provocare pentru antreprenorul roman, obisnuit sa dea tepe.

Simina in Clip ITE

2009-10-25T18:48:00.021+02:00

Am privit impreuna cu Simina filmuletul facut din imaginile surprinse atat de sensibil de catre obiectivul Cristinei. Apoi, am incercat sa-i traduc ce-i povesteste nenea "Tango" si de ce am vazut-o eu zambindu-i, privindu-l, ascultandu-l... I-am spus cum se numeste toata povestea si i-am pus intrebari.

Restul a inteles singura...

Comentarile Siminei...

Prea scurt filmul... M-am miscat de doua ori si gata!
Sa faci un film mai lung cu multa muzica si multe poze.
Hmm, ce mai e si aia un dans care sa vorbeasca?!
Muzica mi se pare o aiureala.
Adica cum? M-ai facut sa zambesc de ce spune el?!
Dar stiu si eu asta (ca nu suntem in Tara Minunilor)!

Ce ramane mereu e Dumnezeu, tu, oasele si sufletul.
Daca tu mori, mor si eu.

Despre rai, iad si reancarnare...

Daca n-am avea nici rai, nici iad, am trai mereu asa cum suntem: unii buni si unii rai, nu am muri niciodata si nu ne-am schimba.
Am auzit eu ca au scos reincarnarea din Biblie ca sa nu zica lumea ca poate sa faca orice fara sa pateasca nimic. Dar chiar daca se reancarneaza, tot sunt pedepsiti sa astepte mai mult pana se nasc din nou.

Photos by Cristina Nichitus
Music: Gotan Project
Inspiracion-Expiracion
La Cumparasita

Just Breathe

2009-10-17T15:06:00.013+03:00

Am primit noul album Backspacer ca pe un pumn in plex fiindca mi-a pus in fata adolescenta mea ca pe-o fotografie despre care uitasem demult ca exista.

Mi-am amintit ca ascultam Pearl Jam pe la 17 ani pe vremea in care singurele fiinte pe care le suportam prin preajma erau cele in care simteam acelasi gol pe care-l simteam si eu, iar mai apoi cele pentru care singurele variante acceptabile erau woodstock si nirvana ...dar cu usurarea supreavietuitorului fiindca, facand un bilant, mi-am dat seama ca din generatia mea trei sferturi au ramas, asa cum erau, legati de nevoile lor imediate fara sa creasca sau sa scada, o mica parte s-au pierdut undeva cine stie pe unde, iar restul sunt acei oameni care traiesc in acelasi timp cu mine, care inca mai respira, inca mai umbla. De ce o fi trebuit, totusi, sa supravietuiesc adolescentei mele?

Apoi m-am gandit la miza intregii experiente ca la o incearcare incomoda de a ramane responsabil in fata dilemei "orice am face iese rau/orice am face nu mai poate sa iasa decat bine", am trecut in revista angoasele celor ce-mi sunt contemporani, uneori total absurde sau ridicole si nu pot spune decat: "Cred pentru ca e absurd". Pana la urma tacerea lumii e cel mai irational lucru pe care l-am cunoscut.

http://www.youtube.com/watch?v=kuq7RYQ8Wa0

Cine n-a mai lasat-o sa zboare?

2009-10-05T00:20:00.011+03:00

NU & APA NEAGRA la Bucuresti - 20 Sept

Bloguiala si realitatea care palpita nedefinit

2009-10-01T08:35:00.006+03:00

Totul a pornit de la faptul ca realitatea palpita, dar nu are un sens inteligibil. Mai este si faptul de a nu-ti permite sa ai o lume interioara si a ti-o alcatui in exterior ceea ce ma face sa ma gandesc intotdeauna la ceea ce oamenii numesc "hobby" si la obsesia pentru fotografie a corporatistilor, spre exemplu.

Cat despre mine, scrisul pare a fi un refugiu asa cum alteori ma refugiez dormind, sau prin alte obiceiuri. Pe masura ce pun stapanire pe ceea ce sunt, nevoia de a scrie scade oarecum si devine ca si mersul pe bicicleta sau inotul - nu se uita, le faci cu placere daca ai unde sau cu ce.

Cam atat despre scris. Dar de cand clasa I c si-a facut blog din nevoia declarata a parintilor de a-si ajuta copiii, mi se pare prea mult si ma gandesc ca pana la urma copiii au o existenta care palpita nedefinit si se desprinde undeva in afara parintilor, ma uit la Simina care si-a pus eticheta la intrarea in camera (numele ei) si a spus " camera asta este a mea"... Mi se pare ca oamenii astia fac un hobby din proprii copii... E ca si cum scoti cainele in parc si-mi aduc aminte ce i-am spus la randul meu mamei mele cam pe la aceeasi varsta: " Stii, eu nu sunt catelul tau!".

Doar un vis de noapte: sunt oculist intr-un spital pe front

2009-09-23T11:16:00.010+03:00

Tocmai m-am angajat oculist intr-o tabara de razboi. Un cunoscut mi-a facut aceasta propunere, gandindu-se cu ce as putea fi eu de folos umanitatii. A urmat o lunga calatorie pana la fata locului. Urma sa redau vederea oamenilor loviti de obuze si schije, mitraliati si ciopartiti. Oameni care sa se bucure de soare, oameni despre care ne va placea sa credem mai apoi ca vor fi fericiti, sanatosi si recunoscatori.

Ajungand acolo, intr-un mesaj electronic sunt rugata sa raspund in scris urmatoarei intrebari:
Care este rolul managerului de marketing, raportandu-l la celelalte roluri dintr-o organizatie? (ridicola intrebare, de altfel. ridicola ca prima zi de scoala si ce urmeaza dupa aceea).

Despre ce vorbim, de fapt? Lasa lucrurile astea, zice el. Avem nevoie de organizare. In curand oamenii orbi, ciopartiti sau intregi ne vor invada spitalul. Prin urmare, nu ma pot ocupa de oameni. Sunt prea multi. Avem nevoie de organizare...

Hii... si aici... Minunat, imi zic. Ceva din toata situatia asta ma distreaza, ceva ma face sa fiu furiosa, ceva ma indeamna sa nu am nici o reactie si toate in acelas timp.
Prin urmare, ma multumesc sa constat: cam asa trebuie sa fie peste tot cu toate... Simt un gust amar si ma apuc sa scriu raspunsul.

Vecinul meu este dentist

2009-09-09T02:57:00.007+03:00

Totul a inceput intr-o zi in care a sunat la usa mea. Vroia sa-si deschida o dintarie sub mine. Ne-am vorbit civilizat si ne-am despartit cu zambetul pe buze. Dar n-a fost sa fie asa pentru ca anturajul meu a refuzat sa-si dea consimtamantul pentru ca eu sa-i ofer domnului aprobarea de care avea nevoie. De atunci pesemne ca a prins pica pe mine si nimic nu-i convine...

- Ce s-a intamplat? zic eu, dandu-mi silinta sa par socata
- E zgomot, zice el si incearca sa se ambaleze
- Unde? Unde-i zgomot?
- Aici, zice
- Unde aici? Ma uit in jur...
- Aici e zgomot in fiecare noapte de la un timp. Nu stiu ce se intampla de cateva zile!
- De unde atata zgomot?
- Vreti sa inregistrez?! E zgomot In fiecare noapte pe la ora asta va apuca!
- Zgomot e si la dumneata pana la 3 noaptea de luni de zile si n-am venit la usa dumitale sa reclam. Am luat-o ca atare. (Se vede treaba ca-l enervez, adresandu-ma cu "dumneata" el fiind de o varsta cu mine. Sau poate doar devine un pic confuz...)
- Pai a venit sotu`, zice. (asta a fost acum 3 ani). De atunci am mai facut eu zgomot?
- Lasa sotu`, zic. Am venit eu vreodata la usa dumitale? Si dumneata faci zgomot!
- Dar am mai facut eu zgomot de atunci?
- Domnule, zic vadit enervata, io n-am venit la usa dumitale. Adreseaza-te politiei!
- Nu ma adresez politiei! Si la fel de ofuscat pleaca.

Vecinul meu este dentist si avem o lunga istorie de hartuiala impreuna. E noapte si destul de liniste dupa parerea mea, Puteam sa-l intreb "Ce intelegi prin zgomot?" dar mi-am dat seama ca trebuie sa par mai furioasa ca el si pana la urma chiar m-am infuriat. Clocoteam de furie! Vecinul meu este dentist si avem o lunga istorie de hartuiala impreuna. Pe astia nu-i opreste nimeni...

PO

2009-09-05T14:14:00.026+03:00

PO, ultima mea descoperire...

E o jucarie nostima si o unealta nastrusnica pentru a aranja informatii in mod nerezonabil pe post de stimuli, a sparge cliseele gandirii si a pune la indoiala ce e de la sine inteles si se considera a fi util si de neschimbat.

Spre exemplu: cand ajung acasa, primul lucru pe care-l simt e nevoia de a-mi gasi lucrurile intacte, nemodificate asa cum imi plac. Prea des mi se intampla sa le gasesc schimbate.

PO cand ajung acasa

Daca m-as misca cu viteza luminii cum o fac razele, la intoarcere lucrurile mele ar ramane intacte asa cum le-am lasat la plecare. Ele nu si-ar modifica trasaturile care-mi plac. Dar eu PO sunt raza. Razele contin lumina de care oamenii au nevoie. Oamenii folosesc doar lumina PO sa o faca, au descoperit electricitatea pentru a avea lumina in timpul noptii asa cum au nevoie de soare in timpul zilei.

PO sunt raza

In corpul omului exista electricitate, dar PO suficienta pentru a lumina. Unii oameni aprind un bec tinandu-l in mana. Daca oamenii ar fi incandescenti n-ar mai avea nevoie de lumina, ar putea sa se deplaseze cu viteza luminii, iar lucrurile mele s-ar pastra intacte asa cum imi plac. Prin urmare pentru lumea razelor, lumea oamenilor sta pe loc mult mai mult timp si poti pastra lucrurile neschimbate daca devii incandescent.

PO a fi incandescent

2009-08-01T08:17:00.001+03:00

Laurie Anderson - Blue Lagoon
Încărcat de wildwildwitek - Explore more music videos.

360 de zile

2009-07-09T18:48:00.001+03:00

Ma indrept spre vacanta cu sentimentul de a fi epuizat tot ce se putea epuiza in cursul unui an, ca anul are 360 de zile ca un ceas rotund (5 se pierd mereu), omul, 2 maini, 2 picioare si un cap, ca ziua se imparte cu noaptea, noaptea se desparte cu ziua, iar vacanta ar trebui s fie o stare de spirit si nu un loc din care te intorci aducand poze cunoscutilor ca scuza ca nu le-ai fost prezent, ceea ce nu-i rau in sine, dar se confunda cu locul si cu alte asemenea lucruri.

Pesemne ca de cand s-a schimbat numele de "vacanta" cu cel de "concediu", toate lucrurile dintr-un timp destinat ruperii de ce-i uzual si-au pierdut gustul si mirosul mahmur si seminconstient, colorat si zemuind de emotii, iar lumea tinde sa controleze orice amanunt, sa planifice si sa codifice tot ce-i liber, sa astupe si sa zadarniceasca, prin urmare "timpul liber" este de fapt "nu muncesc pe bani", iar "concediul", un fel de a spune ca-ti faci de cap in mod planificat.

Ori eu plec in vacanta ca intr-o stare de ritmuri colorate pentru ca nu-mi mai amintesc ce visez de mai bine de un an, ci doar ca intotdeauna am visat colorat si nu mai stiu prea bine de ce ma trezesc in fiecare dimineata, ci doar ca adorm la o ora convenita si ma trezesc la alta, ca ajung mereu acolo unde imi propun, iar oamenii care ajung mereu acolo unde isi propun, imbatranesc fara sa-si dea seama tocmai fiindca ajung cu bine la ultima destinatie.

"unsprezece feluri de a-ti pierde lumea"

2009-07-08T01:52:00.003+03:00

sevraj

2009-07-07T03:00:00.001+03:00

Este suficient sa te rupi putin de lume intr-un loc cu cai verzi pe pereti si sa astepti sa vezi ce iese la suprafata din toate in lipsa lor. Spre exemplu, eu.

...citesc Henry Miller, injurand impreuna cu el lumea haotica si mutilanta a Americilor si de aiurea (copiata pana la detaliu, cat vezi cu ochii) care trebuia scuipata de cineva in public si tocmai in timp ce ma stric de ras cu a lui Companie Telegrafica Cosmodemonica din America de Nord, incerc sa-mi trimit pe malalbastru o bucata de gand prin mobil de aici, din munte, si ma gandesc: de ce am nevoie de un telefon mobil pentru asta si de ce trebuie sa-mi trimit gandurile dintr-un loc in altul?

E clar ca totul nu poate fi decat un mare sevraj si nu stiu cate din ceea ce fac eu sau altii, fac altfel decat in sevraj si din sevraj in sevraj si chiar daca ne-am lasa de tot, tot un sevraj dupa ceva ar fi si in cazul in care cineva cu o vointa mai puternica decat a mea, care nu mi-am dorit niciodata sa ma las de ceva cu adevarat, ci sa incep cate ceva nou si habar nu am ce virtute o mai fi si asta, dupa ce ar scapa de sevraj, n-ar mai fi din lume sau s-ar apuca de toate acele lucruri sanatoase cum sunt vacantele in Turcia, munca inainte sa fi devenit singurul motiv de a trai, lucrurile din jur, posesiunile, sau cate o judecata sanatoasa pentru fiecare lucru ceea ce oricum nu mai e la moda, dar, in fine, oamenilor le place in continuare sa-si dea cu parerea.

Si cum e clar ca totul e sevraj, despre mine nu-mi mai amintesc despre ce sevraj e vorba pentru ca, de fapt, e vorba de cate ceva din toate. Si cand vom termina cu toate aceste sevraje care ne tin in viata, probabil ca vom fi deja morti.

diferente

2009-06-20T23:42:00.005+03:00

Am ascultat acea propaganda legata de minunatul fapt de a fi diferiti si a accepta diferentele, am gustat din spuma elitismului romanesc pe bani, care purta pe atunci numele "formare", am trecut apoi prin experientele presiunilor pentru conformism si tot asa, m-am intrebat cat de diferite pot fi versiunile asupra realului, cat de mult se poate schimba schimbarea si tot asa, am incercat sa ader la unele judecati care mi se pareau intemeiate, am citit Rene Genon si literatura corporatista cu aceeasi sete de cunoastere si tot asa, am ascultat enorm de multe judecati de bon ton, cateva prostii memorabile pe care le pastrezi in cutiuta cu amintiri pentru a simti ca ai un ascendent si tot asa, am calatorit, dorindu-mi sa ma opresc si am stat pe loc, dorindu-mi sa pornesc la drum si tot asa.

Pana si solstitul de vara e datat diferit (e drept, am preluat versiunea din Dictionarul de simboluri - Jean Chevalier si Alain Gheerbant. La meteo de ce nu se spune?) - 21, 22, 24... Cine mai stie? Poate e vorba doar de demanta dublului.

Acum mi-a placut sa dau drumul diferentelor sa cante in acelasi timp.

24 Iun - trebuie sa te opresti daca vrei sa-ti schimbi directia

2009-06-13T21:23:00.015+03:00

Mai sunt 11 zile pana la solstitiul de vara, sarbatoarea soarelui cand el se afla la zenit, se opreste in cel mai inalt punct, ceea ce nu are neaparat legatura cu vreo crestere fiindca punctul cel mai inalt din cer este de fapt derdelus de coborare, iar punctul cel mai de jos ii este rampa de lansare... Dar intre urcare si coborare e parca un punct fix in care timpul se opreste si atunci toate zgomotele inceteaza, iar lucrurile devin limpezi: poti discerne intre efemer si ceea ce ramane neschimbat.

Orisicum, e minunat cum urca si coboara si pentru mine ramane aceeasi mirare de cand ma stiu si nu-i de mirare ca oamenii au fost atat de fascinati de soare mult inainte de bunicii bunicilor mei despre care inca am auzit povestindu-se si de pe vremea in care eu eram in lumea tuturor nenascutilor si pana mai de curand cand oamenii au uitat sa-l mai lege in vreun fel de viata, obisnuindu-se cu lumina de neon si pe urma ma mai stiu si cum imi place sa tot privesc la tot ce misuna sub soare.

Si simt cumva organic nevoia de a ma lipi de pamant, de radacina firului de iarba, in cel mai de jos loc, acolo unde galgaie seva si misuna furnicile si unde pot simti pamantul cald pulsand si miresmele care ma leaga de viu.

Women and Money

2009-06-11T08:00:00.001+03:00

Laurie Anderson: Women and Money

Stim ca femeia nu e om, dar macar si-a castigat statutul de animal si nu e putin lucru. In patria umanismului, umanismul costa, iar femeile pot opta pretutindeni in lume intre cele 2 variante universale:

Just do it
/
Remain Unprotected

Unde mai pui ca femeia este o fiinta irationala cu accese de rationalitate: ambele variante sunt la fel de atractive.

Marry&Santa - na mesma boca

2009-06-05T19:57:00.019+03:00

Sunt doua in doua, cum s-ar zice: 82 si 86 de ani. Marry sta in Balta Alba nu se stie pe unde si nu se stie mai mult. Santa are vedere la parc. Au invatat franceza, sa cante la pian si bunele maniere la pension, au mostenit acele conace, transformate in silozuri de comunisti, cu icoanele pe sticla sparte pe jos si amestecate cu teracota pictata a sobelor care le-a incalzit copilaria si le-a facut sa viseze intr-un fel anume, colorat si lin. Mai au ele ceva ce lipseste generatiilor care le-au urmat si anume determinarea fiindca generatia lor (si ma refer la femeile din generatia lor) a fost prima care a cerut ca femeile sa fie aviator, prima care a zburat si prima care s-a aventurat sa nu procreeze de dragul moravurilor si a familiei, prima in care femeile au refuzat sa mai pastreze discretia si au gasit sa se iubeasca cu cine le spune inima, sa petreaca noptile prin vreun restaurant
fara sa fie insotite de rude, sa priveasca rasaritul dimineata dintr-un cort pe malul marii samd.

In anul de gratie 2009 Marry vrea sa urce varful Omu, iar Santa sa fie independenta...

1 Iunie - Gulliver`s Travells

2009-06-01T00:14:00.007+03:00

Cum Jonathan Swift a trait intre anii 1667-1745, prin urmare nu mai are nici o treaba cu drepturile de autor, cum "Calatoriile lui Gulliver" este cartea pe care i-am facut-o cadou Siminei mele de 7 ani de 1 Iunie, cum toata lumea a auzit de Gulliver, dar foarte putini au citit cartea, pot sa reproduc ultimele randuri din partea a doua - cele fara de care nu exista tot restul...

Oricum, cine n-a citit-o sa faca bine sa o citeasca, merita.

16 La 3 iunie 1706, corabia care il luase la bord pe Gulliver se apropie de tarmurile Angliei. Mai bine de doua luni vasul se aflase in drum, intra de cateva ori in porturi dupa hrana si apa proaspata, insa Gulliver, extenuat de atatea peripetii, nu iesi niciodata din cabina sa. In cele din urma calatoria sa lua sfarsit. El isi lua ramas bun de la capitan, si cu banii imprumutati de la acesta inchirie un cal si porni spre casa. Ceea ce vedea pe drumurile cunoscute din copilarie, il facea sa se mire la tot pasul. Pomii i se pareau niste tufari, casele si turnurile semanau cu niste castele facute din carti de joc, iar oamenii cu niste pitici.

El se temea sa nu-i striveasca pe trecatori si tot striga la acestia sa se dea la o parte. Lumea il huidiua si-si batea joc de el. Iar un taran suparat fu cat pe ce sa il pocneasca cu batul.

In sfarsit, drumurile ramasera in urma. Gulliver se apropie de poarta casei sale. O sluga batrana ii deschise usa, iar Gulliver pasi aplecandu-se peste prag: se temu sa nu se loveasca cu capul de usor. Sotia si fiica ii alergara in intampinare, insa el nu le zari dintr-o data, pentru ca, din obisnuinta, se uita in sus. Toate rudele, prietenii si vecinii i se parura micuti, neputinciosi si firavi de parca ar fi fost niste pitici.

- Pesemne, ati dus-o rau fara mine, zise el cu multa compasiune. Sunteti atat de slabi si de piperniciti, incat aproape nu va recunosc!

Iar prietenii, rudele si vecinii il compatimeau la randul lor pe Gulliver, inchipuindu-si ca-si pierduse mintile.

Asa trecu o saptamana, doua, trei... Putin cate putin, Gulliver se obisnui cu casa, orasul natal si lucrurile cunoscute. De la o zi la alta, el se mira tot mai putin de oamenii simplii din jurul sau, de statura lor obisnuita. In cele din urma se deprinse din nou sa-i priveasca ca pe niste oameni egali si nu de jos in sus, dar nici de sus in jos.

E mult mai comod si mai placut sa-i privesti astfel pe oameni, caci atunci nu trebuie sa ridici prea sus capul, dar nici sa-l apleci prea tare.

"o scrisoare pierduta" - comunicarea e un labirint...

2009-05-28T14:15:00.014+03:00

- Pe cine asteptati? zice dansul cu toate ca stia raspunsul...

- Pe dumneavoastra. zambesc.

Personaje:
D.na Y, cea care a pierdut nota mea de absolvire
D-na X, pazitoarea pragului - backup
dansul este cu adevarat unul dintre cei mai buni specialisti in PR de la noi, prin urmare a fost o onoare pentru mine sa-i pun la incercare skills-urile atunci cand am apasat pe butonul bombei atomice - un mail de 14 conversatii cu Dna. Y, solicitand de la dansul un raspuns oficial la problema in cauza.

Imi deschide usa, imi permite, galant, sa intru dupa aceea asteptare pe coridor care face, de obicei, oamenii sa devina mai nesiguri, mai submisivi...

- Luati loc. Chemati-o pe X, zice catre cele 2 femei din antecamera. D-na X are autoritatea formala in aceasta privinta, imi explica.

Eu privesc acest om si-l admir fiindca imi aminteste de modul galant si ferm al barbatilor de altadata... D-na X nu va veni, stiu asta.

- M-am documentat in privinta situatiei. Ati intrat pe o lista mecanica. D-na Y si-a asumat o oarecare vina pentru cele intamplate.

Se vor repeta cuvintele "lista mecanica" "formal" "informal" "culpa"

- Totusi aveti si dvs. a va reprosa ca ati lasat lucrurile sa curga si odata ce ati intrat pe aceasta lista lucrurile se deruleaza mecanic, spune fiindca va trebui in cele din urma sa rostesc cuvintele "stiu asta" chiar daca cu cealalta jumatate de gura spun "intotdeauna exista loc pentru reprosuri"

Se va vorbi de acum despre latura formala a problemei, solutii, si vor fi accente informale avand in vedere ca solutiile vor fi la limita si optime, partea de continut ramanand o formalitate acceptata de mine ca atare. Toate fara multe vorbe fiindca vorbim aceesi limba si nu avem cum sa dam gres.

Intra si iese din camera in antecamera de vorba cu cele 2 femei, cheama acele alte 2 femei, vrea sa vorbeasca la telefon cu ele daca altfel nu le poate contacta, solicita avand autoritatea de a dispune, chiar daca in acel mod onorific de acum...

Desi amandoua femeile au raspuns prompt confirmand ca vor veni, iata-ma-s doar eu si dansul intr-un acord acompaniat de cuvinte precise.

Se asaza. Stiu precis ca va gasi cea mai potrivita replica, sau cea mai potrivita tacere in fata mea, o femeie calma asezata pe un scaun albastru neobisnuit de mare, ca voi fi asezata ca o scolarita in acea uniforma in virtutea necesitatii, ca replica mea de intampinare are doar rolul de a-i aduce aminte ca are in fata o femeie care stie ca va trebui sa imbrace o uniforma de scolarita si o va face.

- Va ascult.
- Comunicarea e un labirint.

Ruxandra si Motanu` de-alaturea...

2009-05-26T23:38:00.006+03:00

Am intalnit acest motan stufos, cu labe grele si mustati care nu avea stare (desi in poza parca sta). Tropaia agitat, se aseza si se ridica, dar din toata gradina langa mine a gasit sa se aseze. Nu-i vorba, si eu m-am asezat acolo (prima) fiindca o lumina difuza sporea lucrurile in jur si in acele momente cu el de-alaturea sigur eram pisica.

2009-05-23T23:17:00.000+03:00

Caetano Veloso - Oração para o tempo

Get Real! Un altfel de spam - poetic...

2009-05-23T11:50:00.036+03:00

Se pare ca vraja virtualului zboara mintile poetilor... amesteca lumile, oamenii devin ireali, la indemana imaginii pe care o vrem despre celalalt, oricare ar fi el... creaza impresia de intimitate intre oameni care nu s-au vazut niciodata si viceversa: oameni care traiesc ani de zile impreuna par a nu se recunoaste...

Poetul care imi tot trimite mailuri (mie sau la adrese cu nume de femeie, sau despre care cred eu asta) isi face revizia tehnica. Am primit de la el pana acum poezii despre mine si toate femeile intr-un corp comun despre care nu se stie altceva decat ca traim erotismul unui singur barbat pe care l-am cunoscut intr-o intimitate buimaca dat fiind faptul ca mi se adresa foarte personal si nu-mi aminteam sa-l fi cunoscut in sensul in care cineva te invita si iti da permisiunea sa-i scrii si ma gandeam de fiecare data de ce-mi scrie tocmai mie, de unde ma cunoaste, de unde il cunosc.

Fiind vorba de un spam, dar nu orice fel de spam, am simtit ca acest om a incalcat toate conventiile si ritmurile care leaga un anume barbat de o anume femeie si care presupun o relatie intre doi oameni reali care se recunosc unul pe altul ca fiind un celalalt cu nume propriu.

Iata si ultimile vesti de la el:

am vorbit cu mama azi-noapte.

„alo! alo!”, a spus şi-apoi m-a ascultat
într-o tăcere metalică.

i-am povestit înfrigurat ultimii treizeci de ani
fără ea ca şi cînd ar fi fost o sărbătoare continuă
şi fiecare înfrîngere o invitaţie la bal.

„alo! alo!” a spus
şi-a început să plîngă ca un copil prost. am alinat-o
povestindu-i două fotografii uzate din care o ştiu
nepoţii ei. i-am explicat cum a fost prima zi
de şcoală. cum am înfiat primul cîine vagabond.
cum mă strîngeau pantofii noi la prima nuntă.

„alo!” a spus şi s-a închis.

mamă ai tăi au uitat că locurile de veci
pe pămînt se plătesc la un număr de ani. ori
n-au numărat anii cu grijă.
bref, nu mai ai loc printre noi.

să mă mai suni din senin
chiar dacă telefonul e vechi şi legătura proastă.

zice el. pentru mai multa vizibilitate ne trimite si un link:

www.adriansuciu.ro/www.adrian.suciu.ro (am nimerit-o, din gresala pe aici) ca sa ne intrebam: cine pana mea mai e si asta, cine esti dumneata? (sa fii contrariat si sa cauti sa-l cunosti). Mda, scriitor afiliat printr-o conexiune virtuala cu dublul sau (two meanings): casute de mail, e-mailuri poetice, erotism, un abur psihedelic, o generatie, prieteni si femei abstracte, carnale si descarnate... o lume crestata intre lumi ca o vulva (cred ca ar agreea metafora)...

De fiecare data am sperat ca ma confunda cu cineva, dar de fiecare data m-a descumpanit linkul pe care-l atasaza la sfarsit si lipsa unei forme personalizate de adresare care ar face diferenta intre mine, o necunoscuta si altcineva cum ar fi o cititoare care a cumparat una dintre cartile lui, i s-a adresat intr-o forma sau alta ca o admiratoare si iubita lui din liceu cu care vrea sa reinoade o legatura...

Individ de gen masculin, poate orfan (sau poate doar la figurat), poate are halucinatii auditive noaptea (sau poate doar reverii nocturne), iar ziua povesteste despre mortii pe care nu-i mai are si poate nu i-a avut niciodata, sau poate doar putin, sau poate e un mod de a atrage atentia... Zic asta din pura rautate, ca sa ma dezic de orice amestec in treaba cu mama care nu mai are loc printre noi... care noi?

Vorbeste despre cei vii si cei morti ca si cum ar fi doua lumi labile, abunda in metafore sexuale, seduce intr-un fel trist si narcisic, isi face din cand in cand auzit strigatul de disperare si-ti vine sa-l tii in brate ca sa nu se risipeasca. Toate astea fiindca poezia salveaza suflete cumva doar daca exista un celelalt care sa ti le ia inauntru intr-un soi de tacere... Cum celalalt nu-i suficient, e om si e imperfect, se satura si isi vede de treaba lui, il iubeste, dar se iubeste si pe sine, el recurge la a-si extinde discursul catre o adresa universala: femeia, barbatul, publicul, cititorul, lumea, noi sau tu. Asa-i intr-un fel cand celalalt nu mai e suficient, e prea real, are nevoi proprii, te oglindeste uneori, uneori si inevitabil, nu.

Intr-un fel, nu-i tocmai gresit sa-ti doresti oglinzi, daca s-ar pastra intr-un registru subiectiv si acvatic ca un sens pentru sine in care pluteste lumea dublului, adunata din franturi si senzatii in cuvinte. Dar tot intr-un fel, exasperant pentru el, rabufnind in versuri, difuzeaza, striga, geme "flux-reflux, flux-reflux...", si-mi vine sa-i dau intr-o zi un mail si sa-i spun: trezeste-te si scoala-te din carapacea ta de scoica! Lumea reala pulseaza, are textura visului de noapte in contactul cu aerul rece al diminetii, se naste ca un copil strain-familiar, aparte de parinti... Realul este, poate, cel mai lung si straniu discurs auzit vreodata, are legatura si e diferit de noi.

Numele de femei si barbati sunt fiinte vii. Cand ni se rosteste numele, cand se vorbeste despre "noi", "tu" ca si cum am fi doar proiectii ale mintii cuiva (eu si orice alta femeie posibila, eu si orice mort, eu si oricare viu... noi si celalalt), resimti organic mesajul ca pe o vivisectie, muscatura, sau iubire adresata catre tine, mine, catre ea, catre oricine. Iar cel care se adreseaza astfel, construieste automat o lume virtuala care duce catre alta lume virtuala pe care vrea apoi sa o repare printr-o taietura pentru a se simti real si viu.

Eu, una, reala, sunt vie. Cred cu tarie in realitatea mea si a lumii, in tot ceea ce naste si umbla, in puterea pe care ne-o da dorinta de a construi si uni lucrurile, in faptul ca daca tai treptele de dedesupt, tai si treptele de deasupra si ca treptele sunt facute pentru a le pasi cu respect. Uneori sunt obosita de toate astea... Uneori cer.

carti pe net: Kahlil Gibran - profetul

2009-05-02T22:09:00.002+03:00

Am primit-o si am citit-o azi si am gasit-o si pe net.

http://www.scribd.com/doc/280073/Kahlil-Gibran-Profetul-

1 Mai - romanii adora ciresile

2009-05-01T01:33:00.003+03:00

Ma uitam pe net dupa ciresi si am aflat ca ciresile de Mai sunt pentru roman ca mandarinele rosii pentru sicilian, bananele pentru african s.a.m.d, ca cireasa exprima erotismul national, satietatea sau pofta, pornirile, aspiratile si amagirile, curiozitatea, atractia pentru frumos si frivolitatea. In fine, de ce dumnezeului cautam eu pe net ciresi? Si m-am gandit vroiam sa vad cireasa din milioanele de imagini si cuvinte, cireasa perfecta pe care sa o privesc cu atentie.

Am aflat ca cireasa a intrat in limbajul cotidian, ca se fac emisiuni la TV, ca se fac nesfarsire si libere asocieri pornind de la forma si imaginea buzelor si a ciresii, ca ciresica suna a bascalie, ca ciresile sunt asociate cu luxul, ca oamenii consuma ciresi indiferent de statut si patura sociala si bine fac, ciresile ne ajuta sa ruginim mai lent, nu sunt prea dulci, iar cele amare se folosesc inca in mediul rural la dulceata, cele albe sunt pentru delicati sau solitari si nu se gasesc in supermarket, cele rosu aprins sunt pentru amanti, cele bicolore galben-rosu se mananca oriunde si oricand, ca in Mai ciresele sunt apoase.

Am mai aflat ca "cireasa" poate deveni username cand o femeie singura isi fixeaza intalniri fara a se simti obligata, in timp ce doua ciresi nu se mai atarna la ureche ci de sfarc in studio cu mesajul "apuca-ma", intrand in categoria arta pentru arta, sau poate fiindca prin asta fotograful se defineste pe sine "consumist, disponibil" ceea ce nu este neaparat pe gustul femeilor, dar are cel putin satisfactia de a fi observat de ceilalti.

Mai mult decat atat, ciresile se saruta, se musca si se preling, suporta toate agresiunile si tandretea, opun rezistenta cand sunt pietroase, zemuiesc cand sunt cu adevarat coapte, si adora sa fie mancate, iar romanii adora ciresile.

"apprivoiser..." - comme dit Le Petit Prince

2009-04-23T22:33:00.013+03:00

http://badorgood.com/foto/apprivoiser-190290/197377

Au début du XXIe chapître, le petit prince fait la connaissance d'un renard avec qui il veut jouer. Il était triste parce qu'il avait trouvé beaucoup de roses exactement semblables à la sienne. Cependant, le renard explique qu'il n'est pas apprivoisé, donc ce n'est pas possible. Le petit n'a pas compris ce qu'il voulait dire. Le renard explique en disant qu'apprivoiser signifie "créer des liens," afin que l'un ait besoin de l'autre, et afin que l'un soit unique au monde pour l'autre. (amis) Le petit prince a su que sa rose l'avait apprivoisé. Le petit prince revient, donc, jour après jour pour apprivoiser le renard.

Quand le prince part le renard devient triste et le petit prince voulait savoir pourquoi le renard voulait qu'il l'apprivoise s'il sentirait la tristesse. Mais le renard explique que la couleur du blé a un sens pour lui maintenant parce qu'elle lui rappelle aux cheveux du petit prince. Il dit au petit prince qu'il doit revoir les roses qu'il avait vu. Quand il les voit, il voit qu'elles sont complètement différentes que la sienne parce qu'il ne les avait pas apprivoisées, elles ne l'avaient pas apprivoisé.

Le petit prince va revoir le renard qui lui dit son secret.

colaj de aprilie

2009-04-21T18:00:00.004+03:00

sa ne reinviem cu bine...

2009-04-21T00:20:00.003+03:00

Photos by Ioana Marinescu

cha(cha)chá - surprinse prin jur

2009-04-13T11:50:00.007+03:00

Concurs de dans - Cernica - 12 Apr.

suntem vii

2009-04-11T23:06:00.010+03:00

Am umblat prin Cismigiu si am vazut lumina aceea si apa si pomii care in alta primavara ma deprimau si-mi pareau violenti. Si am inspirat mirosul acela de seva si am zburdat, am tropait si am vorbit si in alta seara am cantat si am simtit ca respir cu adevarat, ca aerul vibreaza, ca lumea exista, pulseaza, ca e suficient sa pulsez impreuna cu ea.

Mereu am evitat sa traiesc primavara si am simtit-o prea tare si cum ma invadeaza si ma copleseste.

Si-mi zic ce primavara ciudata traim si capricioasa, sunt oamenii pe care-i iubesc si care-mi lesina in brate sau departe de privirile mele, sunt lupii cei tineri cu privirea lor atipita de dimineata care noaptea isi incordeaza grumazul, mai sunt si fantanile cu apa rece si neagra si cerul deasupra si parca niciodata nu mi-am simtit sangele mai viu si parca totul seamana cu un camp de lupta si prin nara unui soldat a rasarit o brandusa si-mi vine sa strig traim si poate ca nu ne-am fi dat seama altadata.

Un poet necunoscut imi tot trimite versuri si poate le trimite tuturor,

mîna mea ca o viperă îngheţată între sînul tău şi cearşaful cu urme de trupuri şi somn

(spune el probabil tuturor adreselor cu nume de femeie) dar imi amintesc despre mine cum pe vremea in care scriam poezii primavara era doar o plazmuire a mintii mele...

Ma se ragos tem quel calor...Pa tud ses fidje Ku mesm' amor

2009-04-04T11:19:00.019+03:00

Tcham canta, m'bem Traze boses Um aroma daquel pais Cabo Verde terra querida Qu'nos tu quere na coracon Cabo Verde manda mantenha Se benson nun bes d'sodade Pa tud ses fidj' na terra longe El d'zem pan fla boses Ma se ragos tem quel calor Pa tud ses fidje Ku mesm' amor

si google traduce:

Tcham cântă, m'bem Ia un gust din această ţară boses Capul Verde teren Qu'nos doriţi ca copilul coracon Capul Verde trimite ţine Dacă Benson calugarita BES d'Sodade Pa TUD SES Fiji "în teren de departe El pan produce d'fla boses Ma quel căldură a fost ragos Pa TUD SES Fiji Ku aceeaşi "dragoste

Sa inteleg ca Sodade este intraductibil, dupa cum spun romanii... terra querida qu'nos tu quere na coracon devine teren samd (sa ne ierte Dumnezeu...)

Pana la urma ce anume naste monstrii? Somnul ratiunii, nostalgia, pasiunea, caldura si legaturile dintre noi, sau tehnologia, uneltele, armele, dezumanizarea, lucrurile din afara noastra care ni se substituie pana la absurd?

Sa-l lasam pe Google sa traduca Cabo Verde manda mantenha?

Nu-mi iese din minte cum mi-a vorbit un om de aproape deunazi: Ruxandra... Iti spun ca lui Dumnezeu...

(Cesaria Evora - Cabo Verde manda mantenha Lyrics)

Mari Boine

2009-03-28T17:25:00.012+02:00

Pentru ca merge iPodul si am putut sa o reascult...
Mari Boine (Butterfly - Eight seasons)

Nu este o poveste de sezon. Este nevoia dureroasa (omeneasca) de te intoarce la ce e firesc si natural, de a merge in cimitir si a-ti plange mortii, de a iubi si de a da viata, de a te smulge artificialului fata de tine insuti pentru a te reda catre tine in mod onest. Cam atat.

8 Mar

2009-03-08T11:10:00.002+02:00

1 Mar

2009-03-01T18:23:00.002+02:00

14 Feb

2009-02-14T18:48:00.003+02:00

bucati de ani din ramasite

2009-02-08T15:09:00.003+02:00

1.Iei frumusel anii (sau ce a ramas din ei)
2.Lipesti ce se poate lipi si arunci restul (unele lucruri nu prea iti vine sa le arunci si le lasi asa intr-o doara in punga cu ghemuri - nu se stie niciodata...)
3.Tesi o noapte, doua, trei un frumos covor (ca nou si niciodata cu adevarat nou, dar macar ai satisfactia ca nu irosesti nimic si mai cu seama ca nu te irosesti).

De retinut:
- astfel de covoare nu tin de cald, ele fiind mai degraba presuri(v. diferenta intre arbore si tufis).
- daca sunt colorate si frumoase e cu atat mai bine
- dupa ce le-ai facut uiti de ele

Si fiindca implinesc in curand 34 ani, nici nu stiu cum sa o iau, dar sunt cateva lucruri pe care stiu ca vreau sa le pastrez si altele pe care mi le imaginez doar ca fiind pe cale si aici ajung in punctul in care ma simt ca acum 10 ani - la inceputul unei calatorii.

Carte de colorat pentru orbi

2009-02-05T20:53:00.013+02:00

N-am pretentia sa fac o recenzie a cartii Mariei Ellis, ci doar sa-mi arat cumva recunostinta fiind unul dintre lucrurile cu adevarat minunate care mi s-au intamplat anul asta: intalnirea cu lumea din carte de colorat pentru orbi. De altfel, nu prea am mai cumparat carti de cand hotii de maruntisuri mi-au furat o lada grea (doar fiindca avea greutate?) in care-mi investisem mai bine de 5 ani toti banii de ciorapi si rujuri si bluze asa ca toata lumea credea ca-s hippie.

Dar revenind la carte de colorat pentru orbi, ei bine, ea are doar 2 dimensiuni: arata oamenii pe dinafara si pe dinauntru. Si fiindca a treia dimensiune e masca, oamenii din carte de colorat pentru orbi par volatili in concretetea lor si nimeni nu intelege de ce.

Oamenii 3D poarta masti si daca vreunul isi uita masca acasa dimineata asa cum oricine poate sa-si uite, spre exemplu, ochelarii (desi oamenii 3D neaga acest fapt si afirma cu tarie ca nu se poate intampla nicicand asa ceva), ceilalti ii vad asa in doua dimensiuni ca pe niste fantome. Oamenii 3D au uitat ce e carnea si o inlocuiesc prin cuvinte. Uneori pare ca au uitat ce inseamna sa folosesti cuvintele fiindca le inlocuiesc cu fapte.

Carte de colorat pentru orbi mai are ceva: e scrisa de o femeie si de la George Sand incoace lumea crede ca femeile nu pot sa scrie decat daca sunt barbati si, prin urmare, aceasta femeie nu poate fi nici focalizata nici imaginata daca citesti cartea si oricum nici despre personajul pe care si-l face purtator de cuvant nu poti spune mare lucru si nu o poti vizualiza si nici nume nu are si nici varsta si are doar un nume de tara ca o harta pe care nimeni nu-l rosteste "Polonia", ci doar un prieten vechi o striga asa "Polonio" ca pe-un loc de care-si aminteste.

Stii doar ca traieste aici printre noi si ca scrie, sau a scris o carte care pare scrisa de mana, sau vorbita cumva in sinea ei si ca incearca si reuseste sa reconstituie o istorie cu doua dimensuni si cu oameni si cu ce au ei pe dinafara si pe dinauntru ca in "Le petit prince" si in lumea asta reconstituita de-o fiinta ce cosmareste sau viseaza la amor e ca si cum transpiri si ti se dezlipeste masca si umblii gol pe strada si oamenii te vad orb.

taxi driver

2009-01-31T11:40:00.014+02:00

Am inceput sa ma indoiesc de teoria care zice ca oamenii atribuie tot felul de presupozitii pe seama altora doar pentru a acoperi zone albe din hartile lor mentale. Se povesteste despre conchistadorii care trasau marginile continentelor necunoscute, insemnand in interior cuvantul "leone" pentru ce nu cunosteau si lumea mai rasarita se leaga de practica cu pricina ca de un exemplu pentru teoria atribuirii - incercam sa suprimam necunoscutul fiindca necunoscutul inseamna pericol.

Asa ca am sa povestesc despre dialogul de azi-noapte cu un individ plasat pe o scara de evolutie incerta, cu aspect hidos prin topica propozitiei si usurinta cu care glisa intre accente ardelenesti si ilfovene si, recunosc, am tras cu ochiul la mainile lui desi ceea ce se lipea de mine au fost, mai degraba, privirile si cuvintele lui.

Plecand de la ceai pe la miezul noptii si dupa o altercatie verbala cu un amic si portiera taxiului pe jumatate deschisa din care individul a prins ultimile mele cuvinte dintr-un alt film - ceva de genul "ei bine, eu m-am lamurit si nu mi-a placut deloc cum ai pus problema in seara asta", ma asez in scaun si comand o pornire cu repere clare.

(Tacere)

- Matale te-ai certat cu prietenu`.
- Nu, nu e prietenul meu, e prietenul prietenei (ma hotarasc sa raspund la intrebari)
- Ce zodie esti matale?
- Varsator
- Aaaa. varsator. In ce an?
- 1975
- 1975, cand? In ce luna, pe cat?
- Februarie, 13
- Februarie, 13, in ce an? Ce an e asta?
- 1975. Cum adica ce an?
- Matale esti tigru sau pisica. Asa-i pentru `75. Ce-ti mai lucesc ochii(rade). Ai baut!
(rade)
- N-am baut.
- Esti actrita, sau ce?
- Nu. N-am nici o treaba cu asta.
- Ma gandeam. Pe aici e zona de actori.
- Nu. N-am nici o treaba cu asta. Nu-s actrita. N-am baut. Am fost la ceai.
- Esti tigru sau pisica adica pesti(rade).
- Iepure. Unu-i zodiacul chinezesc, cel solar european e altul.
- Esti cu astea... Iti place mistica. Matale ai baut mai mult ca mine azi-dimineata(rade).
- Ma gandesc si eu ce impresie las oamenilor... Ca-mi lucesc ochii... Nu. S-au deschis mai multe ceainerii in Bucuresti. Oamenii merg, se intalnesc, beau ceai in loc sa bea alcool si sa fumeze.
- Esti casatorita?
- Nu, nu sunt casatorita.
- Mata trebuie sa ai un om, sa-l infiezi si sa-ti ramana si ceva. Asa-i in viata. 2 sau 3 amanti. In viata asta asa e: infiezi pe cineva si te lasi infiat de altu`.
- 2 sau 3?
- Depinde de capacitatea ta. Cat poti sa duci ca sa-ti fie si tie bine.

(Ma intreaba cu ce ma ocup, afla ca stau cu ochii in calculator si isi explica de ce-mi lucesc, povesteste despre o scena absolut oribila cu o baba care l-a incalecat intr-o noapte de prea multe ori, despre niste legaturi conjugale si pana la Eva si despre Dumnezeu - aici iti schimba timbrul vocii si accentul capata tenta neaos ardeleneasca).

- Nu, nu cred, sincera sa fiu...(ma intrerupe)
- Mata stii mai bine daca vrei sa fi sincera sau nu.
- Sincera sa fiu, pana acum am vazut ca fiecare gandeste altfel. Oamenii gandesc diferit. Intoarcem aici. (Ma uit la suma de plata)
- Ce te apropii asa? Mata nu vezi bine. Asta e.
- Sunt mioapa, adevarat.
- Vezi, uita-te, sa nu zici dup`aia ca... (rade)
- Am dat o suta.
- Da uite (o scoate dintre mai multe bancnote si mi-o arata).
- Si atunci de ce ma intrebati? Stiu ce-am dat.

p.s. pentru amatorii de atribuiri, individul respectiv nu este angajat taxi "Leone".
Cele de mai sus se bazeaza pe fapte reale.
S-a plecat de la supozitia "I`m a prostitute! That`s okay I`m a taxi driver"
joc pentru adulti:http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=350299

Mic breviar anodin renaste

2009-01-17T19:33:00.005+02:00

http://breviar-anodin.blogspot.com/

Imi amintesc cum ma intorceam acasa cu metroul de Craciun printre muncitorii asiatici cu castile lor de protectie galbene, apoi de mirosul oamenilor primeniti dupa Anul Nou, ma gandesc la toate acele lucruri pe care nu le spunem niciodata in lume, de retinerea in fata necunoscutilor pe care-i privim cu curiozitate, mascand ca ne sunt indiferenti si astfel ne devin indiferenti, de ura impotriva lor, a necunoscutilor care ne supara prin gesturile lor necugetate cand ne ating fara urma de tandrete (eu pe astia ii calc tare pe picior in treacat), de lipsa cuvintelor, mai ales de lipsa cuvintelor si a pasiunilor si astfel devenim lipsiti de cuvinte si de pasiune.

Vorbim despre asta si e ca si cum am manca unul cu mainile altuia si ne-am linge, apoi, degetele.

Malalbastru cu ochii altuia

2008-12-20T23:44:00.012+02:00

Am gasit o imagine pe net al unui mal albastru de vanzare si ma tot gandesc daca aduce, ori ba cu malalbastrul meu si ce inteleg eu prin malalbastrul meu, daca malalbastrul meu trece prin oras sau se intinde in alta parte si tot asa. Cert este ca am gasit o imagine nocturna al unei fiinte care visa la un malalbastru in zigzag si creste, iar singurul lucru in comun este albastrul si nu mai sunt sigura nici de asta, fiind o traire a lui Gellu Naum pe care am luat-o in mine ca pe-un fel de abur.

Mai departe e un laborator. Trebuie ca Malalbastru meu e aerat si poate are o nuanta marina, sau de ocean, sau poate seamana cu ce vede ochiul de sus din spatiu, sau cand deseneaza continente, sau ca atunci cand inchizi ochii si auzi valul cum se sparge de uscat, dar nu vezi malul, sau poate nu-i nici asa, ci eu, cineva sau ceva poate sa reflecte sau sa fie reflectat, iar reflectarea sa nu aiba prea multe in comun cu malul, sau cu albastrul, ci doar cate ceva - ceva de genul "ochii imprumuta culoarea bluzei". Da, cam asa trebuie sa fie.

Oricum ar fi, Malul Albastru cu ochii altuia trebuie sa-si gaseasca o casa. Sta cuminte si disponibil pe undeva prin retea.

Ce ramane...

2008-12-16T22:54:00.001+02:00

Imi amintesc de vremea in care eram copil si ma gandesc ce a ramas din ce am fost si ma gandesc ca a fi copil e o stare la care tanjesc adultii si batranii pe cand copii fiind visam sa crestem. E un cerc. Atunci un cerc ramane...

Serbarea de Craciun la cald

2008-12-16T14:00:00.001+02:00

2008-12-16T13:57:00.000+02:00

Breviar anodin al zilelor noastre

2008-12-14T14:35:00.009+02:00

Alaturi de vremurile de tranzitie, de luminita de la capatul tunelului, de promisiunea privind propasirea neamului si altele asemenea, apare acum promisiunea crizei si din cate stiu eu oamenii reactioneaza mereu paradoxal, asa ca ma astept ca cei multi sa traiasca o inflatie psihica pentru a fugi de sentimentul de furnica strivita de talpa sortii. Un scenariu ar fi ca oamenii sa devina foarte volubili, sa faca accidental mai multi copii decat au planuit si tot soiul de gesturi care sa le tradeze intentia de a nu ramane mici si vulnerabili, dupa cum poate aparea un erou care sa salveze lumea de tragedie si tot asa.

Cat despre mine, imi amintesc despre vremurile in care nu aveam ce manca si despre vremurile in care mancam prea mult, despre cele in care eram inconjurata de aprecierea tuturor si de cele in care am fost umilita si dispretuita si parca toate astea nu incap intr-un singur "asa e viata si cu bune si cu rele", parca e nevoie de ceva mai mult pentru ca lucrurile din lume sa se aseze in sens

... am auzit de curand o povestire despre o povestire a Oanei Pelea care seamana cu toate povestirile pe care l-am auzit despre oameni incercati si pe care o povestesc in felul meu cam asa: cateodata lucrurile par puse in lume ca si cum ar vrea sa ne inciudeze, ei bine, mai devreme sau mai tarziu

,toate se asaza

Lumea ca o gura mare pare sa ne ia mereu ceva din ce ne apartine, iar dupa ce le mesteca isi arata dezinteresul si scuipa resturile nefolositoare pe care le adunam cu grija. Din cioburi ale fiintei care am fost candva, ne recladim altfel si uneori dureaza atat de mult...

Metroul bucurestean - Malalbastru si mic breviar anodin de zi cu zi

2008-12-07T17:37:00.001+02:00

http://breviar-anodin.blogspot.com/

cheia sperantei si punctul de bambus

2008-12-06T16:10:00.009+02:00

Ca sa zic asa, am cam adormit in noaptea in care trebuia sa urmez exemplului Sfantului, care Sfant am inteles ca a "scartait" toata noaptea prin casa. A doua zi m-am trezit intr-o situatie fara precedent - cu ghetele goale asa ca a trebuit sa improvizez ceva si, iata, am scos-o la capat cu cheia sperantei prin camera copilariei. Cat despre punctul de bambus, jur ca nu stiu nimic... daaar s-ar putea sa aiba cu legatura cu luky-bambusul din bucatarie care a inmugurit dupa vreo doi ani de germinare.

Cadou pentru un ochi nou

2008-10-01T22:35:00.002+03:00

Primul lucru pe care l-am simtit dupa ce m-am trezit a fost prezenta unei femei care statea langa mine pe masa de operatie. Stiam ca nu e nevoie sa ma grabesc, ca lumea din jurul meu ma asteapta si palpita fara graba, ca in acest maternaj, demult uitat, lumea e calda si aproape.

Asa ca am deschis ochiul atunci cand m-am simtit pregatita. Mai intai un ochi care dintr-un exces de simpatie, impartasa senzatiile celuilalt. Al doilea ochi l-am deschis tarziu spre seara.

Apoi l-am vazut, dar nu l-am recunoscut fiindca e un ochi nou, nascut cumva pe masa de operatie din cei 15 mm incrustati in corpul ochiului vechi ca cele 15 grame cat se spune ca ar avea sufletul dupa ce nu mai are greutate.

2008-09-25T21:46:00.000+03:00

M-am convins ca cel norocos este cel care sfideaza nenorocul.

viu

2008-09-21T17:51:00.000+03:00

Sensu`

2008-09-21T12:20:00.011+03:00

Am recitit Gellu Naum - Intrebatorul - intre

IV (PENTRU UNII INUTIL CACI TOTUL PARE INDISOLUBIL LEGAT DE TERNARUL UMAN)
Vom lua toate precautiile, vom face o practica indelungata, vom utiliza toate mijloacele, pentru a nu ajunge la nici un scop.

si

ARTICOLUL PRIM
Nici o asemanare nu e posibila si nici imaginabila intre starea de spirit (sfarsit, cataclism) a anului una mie si anul doua mii. Parghia iluziei ni se pare a fi tenacea si interesanta indiferenta neagra a putredului brat secular.

Cum o fi aparut, oare, umorul negru pe lume?

un POSIBIL raspuns: cand omul, scarbit sa-si mai bata capul cu infioratoarea lume in deriva si obosit sa mai incerce a indrepta ceva, s-a izolat in trairea poetica, declamand:
LA TOTI MORTII DE FATA SI DIN VIITOR,
SANATATE!

and this is how you can be walking and falling at the same time.

2008-09-21T11:09:00.015+03:00

Pestele Magic

2008-09-14T11:48:00.000+03:00

Cine crede ca Pestele Magic e de aur, greseste. Este un peste colorat, cu ochiul mare si tandru pe care copii il imagineaza si oamenii mari il prind in poze.

2008-08-28T23:53:00.008+03:00

L-am intalnit pe Nea Cadar in drum. Statea drept, oarecum asezat, rezemat de un gard. Isi astepta nepoata. Era ceva atat de familiar incat am trecut pe langa el ca si cum ar fi fost o stafie si ar fi fost firesc sa intalnesc o stafie in mijlocul zilei si sa trec mai departe. M-am intors, insa, si am schimbat politeturi cum niciodata nu poti schimba cu un crestin - poate din cauza felului nostru nerabdator de a fi. L-am invitat la noi sa bem un ceai si l-am intrebat daca prefera sa-l vizitam noi fiindca stiu ca e batran si nu-l mai ajuta picioarele. Mi-a raspuns ca ne-a vizitat de curand, ca-mi multumeste pentru invitatie si ca va veni.
Inca il mai astept pe Nea Cadar. Ar fi o onoare pentru mine sa vina. Poate ca ne-a vizitat de curand... Nea Cadar pare ireal fiindca, dupa cum mi-a spus, sunt suflet-oglinda pentru el.

Frumoasa vorbire a pasarilor

2008-08-28T22:36:00.015+03:00

(...)Lumea vorbeste atat de mult incat nu inteleg totul. Multe vorbe se rostesc pe pamant, multe se sparg ca niste gogosi, se sparg si pocnesc suparator, de aceea nu le inteleg pe toate. Urla mari haite de lupi; convoaie de pasari trec pe deasupra pamantului, vorbirea lor o inteleg si este frumoasa, este frumoasa vorbirea pasarilor.
Lumea este de mult, multe vorbe s-au inventat, multe vorbe plutesc umflate de timp, putine vorbe raman. Frumoasa este vorbirea pasarilor, dar noi suntem oameni si de aceea ni se pare ca nu o intelegem. E bine cel putin ca stim ca ea exista si ca e frumoasa.
Sunt vorbele tatalui meu care cu timpul au devenit ale mele.

Vorbim si acum despre pasari, ele se apropie mult, ne vorbesc tacut, vorbim intr-o limba care nu-i nici a pasarilor, nu-i nici a noastra. Este bine cel putin sa stim ca ele exista si ca sunt aproape.

2008-08-09T18:06:00.000+03:00

Gradina miracolelor si porumbita

2008-07-19T11:49:00.008+03:00

Cultural, admitem cu usurinta continuumul spatio-temporal mai putin in ceea ce ne priveste pe noi, sau in privinta timpului trait sau a spatiului locuit: ne percepem intr-un spatiu euclidian, iar timpul l-am inlocuit cu obiectele destinate masurarii lui in unitati impuse conventional. E ca si cum ne vedem interiorul un haos, supus vointei arbitrare si intamplarii.

De indata ce vom reusi sa scapam de prejudecatile culturale, vom vedea ca ceea ce numim "coincidente intamplatoare" sunt nu doar frecvente, ci adevarate evenimente energetice.

Iata, in gradina mea marul a rodit in vara lui 2003 odata cu mine ciorchini de roade a cate 25 de bucati, iar in cais anul asta o porumbita vaduva si-a facut cuib, n-a mancat si n-a baut pana ce din oua au iesit pui vii. Il vad pe nea Cadar spunand "Efendi, e semn de la Alah!"

La naiba! Suntem mai vii decat credem...

Omul, stupina si punerea in act

2008-07-06T12:38:00.008+03:00

Invatam prin incercare si intelegem, de regula, prin ceea ce sta la un moment dat in centrul campului pe care-l numim constiinta.

Sunt si acele taine pentru care nu suntem echipati si care nu pot fi primite cu ajutorul intelectului. Atunci ne spriinim de paradox pentru a scurtcircuita natura umana.

Un paradox este, de pilda, faptul ca parintele Versanufie a fost atat ucenicul, cat si duhovnicul parintelui Cleopa - ceea ce pentru unii poate parea contradictoriu.

Iata o poveste despre cei doi.

Vazand ca nu sunt credinciosi in chilia sa, parintele Cleopa ii zise duhovnicului sau, parintele Versanufie:
- Versanufie, blogosloveste sa merg la stupina.
- Nu, ca o sa vina sa te caute oamenii, a zis parintele Versanufie.
- Versanufie, blogosloveste sa merg la stupina, a zis inca o data parintele Cleopa cu glas mai tare.
- Nu, ca o sa vina sa te caute oamenii, veni raspunsul parintelui Versanufie.

Parintele Cleopa nu a mai zis nimic, dar a plecat spre stupina. Gasi stupina incuiata si cheia de la stupina in buzunar.

A incercat sa deschida usa, dar n-a reusit. Apoi a inceput sa bata la poarta, sa strige. Nimic. Toti erau plecati la biserica. A incercat din nou sa deschida usa, dar in zadar si fiind frig afara miinile au inceput sa-i inghete, asa ca s-a gandit sa se intoarca inapoi.

Cum a ajuns, a mers la parintele Versanufie, i-a facut inchinaciune si i-a zis:
- Parinte Versanufie, blogosloveste si ma iarta!
Si primi iertarea.

Putin mai tarziu, il puteai auzi pe parintele Cleopa in chilie zicand:
-Ia uite, mai, ce dar are parintele Versanufie. N-am putut sa merg la stupina fara binecuvantarea lui!

Marturie

2008-07-05T14:11:00.014+03:00

Parca ma vad
primindu-va valsand,
in RAI,
pe o piele de sarpe.

Parca va vad,
din nou, flageleti
de mirosul merelor coapte.

Parca va vad
amestecati de avalansa soaptelor
lui Dumnezeu.

Parca vad
Gradina Raiului
Curtata
si de sufletul meu.

Bineinteles, cu spitul, Dane...

2008-06-15T23:06:00.007+03:00

Saptamana asta:
-ma musca un caine fara dinti - nu-i mai arde lui, zice stapanul...
-am ajuns la botezul unui copil taman dupa ce copilul fu botezat...
-am dat o grama` de bani pe niste pantofi care miros a plastic - de unde si banuiala mea ca sunt din plastic... shock - brand pentru fraieri?

E de ajuns. Totusi, daca nu m-ar fi muscat cainele fara dinti in timp ce mancam o shaorma intre blocuri (a fost oribil) si dupa ce un aparat de aer conditionat tocmai balise pe mine,
daca, daca, daca... probabil ca saptamana s-ar fi scurs pe langa mine cumva amorf.
Sunt si momente in care micile accidente ma fac sa simt ca sunt vie... ca pe vremea liceului: nimic nu parea mai incitant ca un mic cutremur care sa intrerupa scoala, lungile si plictisitoarele ore, zile si anotimpuri duios scurse pe cand ma gandeam la alte si alte lucruri... mereu in alta parte.

Sunt acele lucruri minore si inofensive care ma fac sa-mi fie dor de adolescenta din care m-am zbatut cu inversunare sa ies. Si totusi, pe atunci nimic nu era cu adevarat grav.

franturi din Anima Mundi

2008-06-01T21:21:00.014+03:00

...vazute cu ochiul meu de copil. Or fi fost culorile altfel, sau imprumutau ceva din pelicula cinematografica a vremii? Sau poate lumea respira altfel... Sau poate pe atunci nu era timp ci doar ritmuri, ma aplecam altfel asupra lucrurilor si fiintelor, le contemplam altfel decat o fac acum, le priveam si le iscodeam cu atentie. Le posedam imaginandu-mi-le.

2008-05-30T22:07:00.006+03:00

el sta ostenit. cu ploapele grele, cu oasele frante, sugrumat intr-un cui
doar mana-i mai atarna din rama...
o pofta nebuna de viata m-apuca. Doamne, strig, vreau sa vad marea! curg!

Doar gand

2008-05-23T23:56:00.003+03:00

Stiu ca cel mai rau lucru care mi se poate intampla e deznadejdea, dar nu stiu care e cel mai bun lucru care mi se poate intampla. E un gand simplu si lucrurile simple imi par foarte frumoase...

Ganduri

2008-05-03T11:45:00.004+03:00

Ma uit la multi si la cata risipa de energie fac pentru lucruri fara folos si ca mai toti suntem dispusi intr-o masura mai mare sau mica, sau poate doar uneori, sa cautam sa dobandim asa vreo calitate in plus si poate chiar o dobandim intr-un fel, firava si trecatoare si mai mult in proprii ochi.

Se spune, pe drept cuvant, ca n-ar trebui sa ne spuna nimeni ce e de folos si ce nu fiindca ne-ar spune degeaba - judecata care proclama de fapt hedonismul si descrie o lume schimbatoare si inconsegventa.

Chiar si asa, sunt prea putini oameni care gasesc placere din a fi lucizi si consegventi, si cu atat mai putini cei care-si propuna sa cultive virtutile, construindu-se cu folos...

Ochiul inimii si De-deochiul

2008-05-02T13:42:00.010+03:00

M-a invatat bunica descantece caci credea ca putem muri din deochi atunci cand cineva vrea sa ne ia in stapanire din rea intentie si din invidie...

Azi ma gandesc la cate lucruri am aflat despre ochi si despre privire, despre ochii vazuti si nevazuti, despre cum privesti fara ochi, despre cum este sa-ti fie luata vederea si apoi redata pentru a invata sa privesti altfel, despre lume si despre privirile ei si cu toate ca le stiu, azi unul dintre ochii mei ochi plange fara mine siroaie de lacrimi fara tristete fiindca, intre timp, am invatat sa las ochii sa planga si sa privesc cu alt ochi - unul pe care nu mi-l poate lua nimeni.

2008-04-28T19:10:00.004+03:00

De copil am observat ca oamenii cauta sa suceasca lucrurile pana cand se aseamana cu intentiile lor. Spre exemplu, ma miram vazandu-i de Paste ca se grabesc sa ia lumina pentru a manca fiindca intentia era sa manance si nu sa ia lumina.

Si m-am gandit ca Pastele te invita sa dai un raspuns unei invitatii - una foatre importanta.

Am simtit de asta data ca nu mai am rabdare sa caut raspunsul. Asa ca am deschis una dintre cartile mele si am cautat un raspuns suficient de bun pentru ca sa am un raspuns.

Dragii mei, adevarul e cerul.
Dragii mei, realul e campul.

prin urmare

Eu sunt real, dar nu sunt adevarat.

2008-04-27T17:16:00.001+03:00

http://picasaweb.google.com/ruxandra.popescu/Paste

Acasa

2008-04-26T19:55:00.005+03:00

Se apropie Pastele si ma ia pe nepregatite ca ceva pentru care nu am un raspuns, ca ceva care ma leaga de trecut si ma doare. Casa mea se odihneste intr-o tihna fara cusur - simpla, asa cum mi-am facut-o - in timp ce poate ca pe altii modul meu simplu de a trai ii irita.

Cateodata ma gandesc ca oamenii au nevoie de cearta ca de aer, ca atunci cand eu merg pe jos pentru a ma simti intreaga.

Vecinul de jos tocmai mi-a facut o rautate absolut gratuita cum numai intre oameni civilizati se poarta. Asa se face ca a sunat la usa mea, m-a amenintat, a spus sarut-mainile si Paste Fericit, s-a intors pe calcaie si s-a tinut de cuvant.

Poate ca tot raul e spre bine. Asa ma pot pregati si eu de Paste.

Dialog

2008-04-20T17:17:00.002+03:00

Mi-a zis copilul meu azi:
- Exista o zi a pamantului? Trebuie sa existe...
- Exista, zic doar fiindca asa mi-a venit sa zic.
- Cand, cand?
- Maine. Si daca nu e o facem noi.
- De Ziua Pamantului facem proiecte, zice.
- Da. Proiecte (de unde o fi auzit cuvantul asta?!). Ne apucam si facem din Pamant o mare gradina.
- Adica luam lopetile si sapam in piatra? intreaba mirata.
- Da, zic, luam lopetile si sapam in piatra.

2008-04-19T08:44:00.007+03:00

Numai cel care nu are habar, vorbeste, cel care cauta ii invata pe altii, iar cel care a gasit tace
(Ultimul tablou a lui Wang Wei. Povestiri de traire)

E una dintre cele mai minunate carti. Citesc din ea cate putin din timp in timp ca si cum drumul pe care fiecare personaj il trece punand o intrebare e mai presus ca raspunsul.

E ca atunci cand esti pus in fata mai multor tablouri, sau degusti vinul - nu le poti privi pe toate o data si nici paharul nu-l dai peste cap...

Iar prin carti nu primesti raspunsuri ci pui intrebari, sau cauti sa-ti fixezi trairea in cuvinte.

ce am ascultat in ultimul timp

2008-04-13T10:37:00.000+03:00

insuportabila usuratate

2008-04-13T09:55:00.005+03:00

Bag seama ca traim ca si cum ne-am dori sa suspendam limitele. Punctul de vedere ne devine imponderabil, se schimba cu o asemenea usurinta incat reperele obisnuite se dilata si devin pastoase.

Suportand prea putin o asemenea lejeritate, ea devine locul in care se coace o hotarare: brusc ca o taietura intr-un spatiu amorf, aducand aminte de vreun reper cum ar fi linia orizontului.

Ma gandesc ca ne asemanam cu fluturele iesit din cocon, pulsand pana cand orizontala si verticala se amesteca. Apoi fluturele se aseaza pe corola vreunei flori, fixand reperele.

Spre deosebire de noi, fluturele aduna in lejeritatea lui metamorfoze lente. El suporta toate latentele de care noi ne ferim pentru a nu ne relativiza miscarea.

Ciudati sunt oamenii...

chei de la cuibul cu fluturi

2008-04-05T19:46:00.004+03:00

Cum de-si ard fluturii aripile la flacara unei lumanari?
Curand un flurure usuratec scormoneste sa iasa din cocon - e un fluture calator. Un altul il primeste cu usurime.
Tot un fluture e sufletul in milisecundele in care respira si flutura liber, ne iese pe gura si alearga.
Fluturele e o femeie si un barbat inarmat. Uneori ei se-nchid. Femeia isi flutura genele. Barbatul isi flutura armele.

2008-04-01T20:46:00.003+03:00

Daca vrei sa zbori ca un fluture, nu te zbate ca un cocos
(Proverb chinezesc)

2008-03-16T09:57:00.003+02:00

...in memoria lui Cristi...

Foarte eu

2008-03-15T10:38:00.020+02:00

In timp ce un barbat tanar tocmai a plecat din lumea noastra, un nenascut tocmai se pregateste sa vina. Intre cele doua evenimente, exterioare mie, ma gandesc la mine si la ce sunt eu dincoace de cele doua fatete ale medaliei.

Poate ca simt un fel de duiosie fata de mine - fata de ce am fost si fata de ce sunt si ce voi fii - si incep sa-mi vad viata ca un intreg.

Mi-am adus aminte de copilarie si de adolescenta, de momentul in care i-am dat nastere Siminei, de ea crescand ca un vlastar de-al meu pe care-l vad cum se desprinde si devine, pe zi ce trece, arbore, si pentru prima data ma simt om intreg cu picioarele atingand pamantul, cu capul atingand cerul si mainile lucrand ceva pentru ceva si ceva-ul crescand si dand roade si eu le culegandu-le si aducandu-le acasa.

Mi-a fost dor sa revad trecerea timpului peste mine, urcusurile si alunecarile care imi fac sa-mi fie foarte eu. Si zambesc...

2008-03-08T08:24:00.005+02:00

Ca daca ma uit in urma la varsta la care am inceput sa judec si sa gust si sa-mi concep viata, ea are ceva din sonoritatea muzicii pe care o ascultam si gustul poeziilor pe care le scriam si textura cartilor pe care le citeam. Imi amintesc de Celelalte Cuvinte si discul de vinil pecare l-am ascultat o vara intreaga, de vocea lui Pittis si de toata acea stare de nerabdare in care lucrurile erau intepenite precipitat. Si asteptam tot ce urma sa se intample si s-a intamplat deja.

Iar acum, pentru ca obisnuiesc sa-mi fac bilantul din cand in cand, imi regasesc starile de demult la fel de proaspete, dar le privesc cu alti ochi... ca si cum viata mea ar fi un lung sir de reajustari. Dar nu mai este catre ceva, ci, mai degraba, in ceva.

The Owl and The Pussycat

2008-03-01T12:01:00.010+02:00

http://en.wikipedia.org/wiki/The_Owl_and_the_Pussycat

Eh, dar cine nu a ascultat versiunea lui Laurie Anderson, tot degeaba... si azi la fel cum o stiu. Tare le multumesc Danei si lui Radu. Asa incepe:

I'm lying in the shade Of my family tree I'm a branch that broke off What will become of me? Dear Mom, I'm lying here In this queen sized bed. I'm thinking back To all the stories you read to me About those little animals Who went to sea In their beautiful pea green boat. But I can't remember now. What happened then? Dear Mom, how does it end? The owl and the pussycat went to sea...

Crezul

2008-03-01T11:26:00.001+02:00

... si uite-asa am suflat ce-i rau in patru zari, peste patru mari, intre pietre, in urma pasilor ce i-am pasit...