Nastere

in ciuda a toate si a orice, copiii continua sa se nasca. Se nasc si tipa si primul tipat seamana cu un balon spart si camera plezneste si nimeni nu stie daca tipetele lor sparg camera, sau altfel... fiindca nicio camera existenta nu se apuca sa plezneasca, umflata de niste plamani anemici.

Si lucrurile se imbunatatesc ingrijorator cand orice intrebare devine o singura gaura mare si uscata pe care o hranim.

Mai tarziu le vom vorbi despre lumea noastra pe care nu o iubim, despre visele noastre nesfarsite pe care nu indrasnim sa le traim fiindca le impartim de dragul impartirii, despre obsesia noastra pentru cifre, despre caii obositi pe care ii manam nu-stiu-unde, sau despre masinile noastre stralucitoare, despre cum sa inghita si ce, despre aerul pe care trebuie sa-l respire (nici cald, nici rece, ci neutru), despre cine merita si cine nu merita sa fie iubit, despre cum sa iubesti si cum sa te aperi, despre cum sa apari, despre cum sa fi atunci cand ramai singur cu tine.

Asa ca bun venit in lumea noastra sufletelor lor palpande carora le suntem mijlocitori...