Foarte eu

In timp ce un barbat tanar tocmai a plecat din lumea noastra, un nenascut tocmai se pregateste sa vina. Intre cele doua evenimente, exterioare mie, ma gandesc la mine si la ce sunt eu dincoace de cele doua fatete ale medaliei.

Poate ca simt un fel de duiosie fata de mine - fata de ce am fost si fata de ce sunt si ce voi fii - si incep sa-mi vad viata ca un intreg.

Mi-am adus aminte de copilarie si de adolescenta, de momentul in care i-am dat nastere Siminei, de ea crescand ca un vlastar de-al meu pe care-l vad cum se desprinde si devine, pe zi ce trece, arbore, si pentru prima data ma simt om intreg cu picioarele atingand pamantul, cu capul atingand cerul si mainile lucrand ceva pentru ceva si ceva-ul crescand si dand roade si eu le culegandu-le si aducandu-le acasa.

Mi-a fost dor sa revad trecerea timpului peste mine, urcusurile si alunecarile care imi fac sa-mi fie foarte eu. Si zambesc...