Breviar anodin al zilelor noastre
Alaturi de vremurile de tranzitie, de luminita de la capatul tunelului, de promisiunea privind propasirea neamului si altele asemenea, apare acum promisiunea crizei si din cate stiu eu oamenii reactioneaza mereu paradoxal, asa ca ma astept ca cei multi sa traiasca o inflatie psihica pentru a fugi de sentimentul de furnica strivita de talpa sortii. Un scenariu ar fi ca oamenii sa devina foarte volubili, sa faca accidental mai multi copii decat au planuit si tot soiul de gesturi care sa le tradeze intentia de a nu ramane mici si vulnerabili, dupa cum poate aparea un erou care sa salveze lumea de tragedie si tot asa.
Cat despre mine, imi amintesc despre vremurile in care nu aveam ce manca si despre vremurile in care mancam prea mult, despre cele in care eram inconjurata de aprecierea tuturor si de cele in care am fost umilita si dispretuita si parca toate astea nu incap intr-un singur "asa e viata si cu bune si cu rele", parca e nevoie de ceva mai mult pentru ca lucrurile din lume sa se aseze in sens
... am auzit de curand o povestire despre o povestire a Oanei Pelea care seamana cu toate povestirile pe care l-am auzit despre oameni incercati si pe care o povestesc in felul meu cam asa: cateodata lucrurile par puse in lume ca si cum ar vrea sa ne inciudeze, ei bine, mai devreme sau mai tarziu
,toate se asaza
Lumea ca o gura mare pare sa ne ia mereu ceva din ce ne apartine, iar dupa ce le mesteca isi arata dezinteresul si scuipa resturile nefolositoare pe care le adunam cu grija. Din cioburi ale fiintei care am fost candva, ne recladim altfel si uneori dureaza atat de mult...
Cat despre mine, imi amintesc despre vremurile in care nu aveam ce manca si despre vremurile in care mancam prea mult, despre cele in care eram inconjurata de aprecierea tuturor si de cele in care am fost umilita si dispretuita si parca toate astea nu incap intr-un singur "asa e viata si cu bune si cu rele", parca e nevoie de ceva mai mult pentru ca lucrurile din lume sa se aseze in sens
... am auzit de curand o povestire despre o povestire a Oanei Pelea care seamana cu toate povestirile pe care l-am auzit despre oameni incercati si pe care o povestesc in felul meu cam asa: cateodata lucrurile par puse in lume ca si cum ar vrea sa ne inciudeze, ei bine, mai devreme sau mai tarziu
,toate se asaza
Lumea ca o gura mare pare sa ne ia mereu ceva din ce ne apartine, iar dupa ce le mesteca isi arata dezinteresul si scuipa resturile nefolositoare pe care le adunam cu grija. Din cioburi ale fiintei care am fost candva, ne recladim altfel si uneori dureaza atat de mult...
