360 de zile

Ma indrept spre vacanta cu sentimentul de a fi epuizat tot ce se putea epuiza in cursul unui an, ca anul are 360 de zile ca un ceas rotund (5 se pierd mereu), omul, 2 maini, 2 picioare si un cap, ca ziua se imparte cu noaptea, noaptea se desparte cu ziua, iar vacanta ar trebui s fie o stare de spirit si nu un loc din care te intorci aducand poze cunoscutilor ca scuza ca nu le-ai fost prezent, ceea ce nu-i rau in sine, dar se confunda cu locul si cu alte asemenea lucruri.

Pesemne ca de cand s-a schimbat numele de "vacanta" cu cel de "concediu", toate lucrurile dintr-un timp destinat ruperii de ce-i uzual si-au pierdut gustul si mirosul mahmur si seminconstient, colorat si zemuind de emotii, iar lumea tinde sa controleze orice amanunt, sa planifice si sa codifice tot ce-i liber, sa astupe si sa zadarniceasca, prin urmare "timpul liber" este de fapt "nu muncesc pe bani", iar "concediul", un fel de a spune ca-ti faci de cap in mod planificat.

Ori eu plec in vacanta ca intr-o stare de ritmuri colorate pentru ca nu-mi mai amintesc ce visez de mai bine de un an, ci doar ca intotdeauna am visat colorat si nu mai stiu prea bine de ce ma trezesc in fiecare dimineata, ci doar ca adorm la o ora convenita si ma trezesc la alta, ca ajung mereu acolo unde imi propun, iar oamenii care ajung mereu acolo unde isi propun, imbatranesc fara sa-si dea seama tocmai fiindca ajung cu bine la ultima destinatie.

Postări populare