Doar un vis de noapte: sunt oculist intr-un spital pe front

Tocmai m-am angajat oculist intr-o tabara de razboi. Un cunoscut mi-a facut aceasta propunere, gandindu-se cu ce as putea fi eu de folos umanitatii. A urmat o lunga calatorie pana la fata locului. Urma sa redau vederea oamenilor loviti de obuze si schije, mitraliati si ciopartiti. Oameni care sa se bucure de soare, oameni despre care ne va placea sa credem mai apoi ca vor fi fericiti, sanatosi si recunoscatori.

Ajungand acolo, intr-un mesaj electronic sunt rugata sa raspund in scris urmatoarei intrebari:
Care este rolul managerului de marketing, raportandu-l la celelalte roluri dintr-o organizatie? (ridicola intrebare, de altfel. ridicola ca prima zi de scoala si ce urmeaza dupa aceea).

Despre ce vorbim, de fapt? Lasa lucrurile astea, zice el. Avem nevoie de organizare. In curand oamenii orbi, ciopartiti sau intregi ne vor invada spitalul. Prin urmare, nu ma pot ocupa de oameni. Sunt prea multi. Avem nevoie de organizare...

Hii... si aici... Minunat, imi zic. Ceva din toata situatia asta ma distreaza, ceva ma face sa fiu furiosa, ceva ma indeamna sa nu am nici o reactie si toate in acelas timp.
Prin urmare, ma multumesc sa constat: cam asa trebuie sa fie peste tot cu toate... Simt un gust amar si ma apuc sa scriu raspunsul.