cum traiesc eu "animalul inimii". ganduri pentru maine dimineata
M-am gandit de multe ori ca nu e nicio diferenta intre felul in care cineva isi scrie cartile si felul in care ne traim si ne scriem viata, ca judecata cu "desigur" nu e deloc "desigur" pentru mine fiindca ma mira mereu discrepantele si nu poate fi "desigur" ci o intrebare asa ca ii invidiez pe cei care pot spune "desigur", "desgur" nu mi-e accesibil. Spre exemplu, desigur, conteaza cum e scrisa... Desigur? Chiar conteaza cum e scrisa? Nu, zau? Poate conteaza asta cand ne busesc faptele si atunci "desigur" e fortat.
Si pe urma, ma mai mir de cum se imparte viata intre sclipiri de sens si decalaje, franturi fara inteles, cum te poti simti strain in viata ta si pe urma sa o ai toata la cheremul tau pentru un timp sau ceva care seamana cu un timp si pe urma sa o pierzi, sa o ratacesti, sa ti-o cauti prin buzunare si peste tot ca in dimineata asta cand aproape ca mi-am inghitit mainile.
Asadar, cum se scrie animalul inimii fiecaruia sau al meu? Poate totusi e o muzica, dar nu conteaza. Cert e ca are uneori propozitii scurte, fraze intortocheate alteori si devine muzica brusc, se sfasaie ca un disc de vinil zgariat, incepe din nou sa vorbeasca, uita totul pentru cateva fractiuni de secunda, se repeta enervant, plange, rosteste cuvinte fara inteles, foloseste semne si se stramba, sugereaza de teama sa nu fie prins, mutilat, linsat, se leneveste si doarme sugerand prostia, se ridica si musca, zgarie, unelteste, se scuza, acuza, e pasional, patetric, jalnic, plin de cruzime, se dedubleaza devenind intelept, rupe inima care-l adaposteste in doua parti (important! ele trebuie sa fie egale, neaparat egale). Da ce? Parca nu putem sa dam cu bomba atomica? Ce? Cine? Eu! Desigur...
N-am citit inca "Animalul inimii" al Hertei Muler. Sunt de-abia la "Inca de pe atunci vulpea era vanatorul", dar o s-o citesc. Trebuie sa ne obosim animalele inimii pana ele cad late. Dupa aia poate se face liniste si mai ascultam si altceva...
Si pe urma, ma mai mir de cum se imparte viata intre sclipiri de sens si decalaje, franturi fara inteles, cum te poti simti strain in viata ta si pe urma sa o ai toata la cheremul tau pentru un timp sau ceva care seamana cu un timp si pe urma sa o pierzi, sa o ratacesti, sa ti-o cauti prin buzunare si peste tot ca in dimineata asta cand aproape ca mi-am inghitit mainile.
Asadar, cum se scrie animalul inimii fiecaruia sau al meu? Poate totusi e o muzica, dar nu conteaza. Cert e ca are uneori propozitii scurte, fraze intortocheate alteori si devine muzica brusc, se sfasaie ca un disc de vinil zgariat, incepe din nou sa vorbeasca, uita totul pentru cateva fractiuni de secunda, se repeta enervant, plange, rosteste cuvinte fara inteles, foloseste semne si se stramba, sugereaza de teama sa nu fie prins, mutilat, linsat, se leneveste si doarme sugerand prostia, se ridica si musca, zgarie, unelteste, se scuza, acuza, e pasional, patetric, jalnic, plin de cruzime, se dedubleaza devenind intelept, rupe inima care-l adaposteste in doua parti (important! ele trebuie sa fie egale, neaparat egale). Da ce? Parca nu putem sa dam cu bomba atomica? Ce? Cine? Eu! Desigur...
N-am citit inca "Animalul inimii" al Hertei Muler. Sunt de-abia la "Inca de pe atunci vulpea era vanatorul", dar o s-o citesc. Trebuie sa ne obosim animalele inimii pana ele cad late. Dupa aia poate se face liniste si mai ascultam si altceva...
Comentarii
Te pup!